Terminalul pentru Mac care arată ce face agentul tău
Claude Code și Codex primesc o bară cu modelul, efortul, modul de permisiuni și sesiunile trecute ca meniuri, în loc de text care se derulează. Fiecare setare este un fișier pe care îl poți deschide. Gratuit, fără cont, fără telemetrie, pe macOS și Linux.
curl -fsSL https://vobuda.com/install.sh | sh - Gratuit, pe viață
- Fără cont
- Fără telemetrie
- Semnat de Apple
- 40 de limbi de interfață
- Fără cont, niciodată
- 25 de palete de terminal
- Fără telemetrie
- 70+ de acțiuni la Cmd+K
- Semnat și notarizat de Apple
- 227 de tipuri de fișiere colorate
- Gratuit, pentru muncă și afaceri
- 12 tipuri de panou de monitorizare
- O linie pentru instalare și actualizare
- 2000+ de verificări înainte de lansare
- macOS 10.15+ și Linux
Ce trebuie să facă acum cel mai bun terminal pentru Mac
Terminalele sunt fie rapide și simple, fie confortabile și închise. Niciunul nu a observat ce stă de fapt în fereastră toată ziua.
Timp de douăzeci de ani alegerea a fost simplă. Terminalele rapide își păstrează configurația în fișiere pe care le deții și se opresc la shell. Cele confortabile adaugă panouri și finisaje, apoi cer un cont și îți pun istoricul pe serverul altcuiva. Alegeai de care jumătate te puteai lipsi.
Apoi lucrul care stătea toată ziua în terminal a încetat să mai fie un shell. Este un agent: Claude Code, Codex, un model local. Iar terminalul are forma greșită pentru așa ceva. Un agent are un model, un nivel de efort, un mod de permisiuni, un istoric de sesiuni și o stare, iar toate acestea apar sub formă de text care defilează, invizibil în momentul în care dispare din ecran. Ajungi să citești trei ecrane ca să-ți dai seama care dintre cei trei agenți te așteaptă.
Vobuda este al treilea răspuns, construit pe trei decizii și pe tot ce decurge din ele. Tot ce știe programul este un fișier pe care îl poți citi. Fiecare acțiune are un singur nume, oricum ai ajunge la ea. Agentul este un cetățean cu drepturi depline al ferestrei. În jurul acestora, face ce deschid oamenii în mod obișnuit alte trei programe ca să obțină, pentru că, odată ce o fereastră știe să țină un bloc, le poate ține pe toate.
Trei decizii, din care decurge tot programul
{ "theme": "tokyo-night", "look": "soft", "term": { "font": "JetBrains Mono", "fontSize": 13 }, "window": { "opacity": 0.96, "quakeKey": "cmd+`", "restoreSession": true }, "signals": { "done": { "sound": "Glass" }, "notice": true }} // Save the file. The window redraws. Nothing asks for a restart.{ "name": "Tokyo Night", "light": false, "app.bg": "#21222e", "app.fg": "#c0caf5", "app.accent": "#8db0ff", "term.bg": "#1a1b26", "term.fg": "#c0caf5", "term.cursor": "#7aa2f7", "term.black": "#15161e", "term.red": "#f7768e", "term.green": "#9ece6a", "term.yellow": "#e0af68", "term.blue": "#7aa2f7", "term.magenta": "#bb9af7"} // An excerpt. The whole file has all sixteen terminal colours, the selection and the tab strip.{ "cmd+k": "app.commands", "cmd+d": "block.split", "cmd+shift+d": "block.split-down", "cmd+shift+v": "voice.dictate", "cmd+shift+r": "voice.read", "cmd+shift+2": "block.to-tab:2"} // The macOS menu bar is built from this same file.{ "name": "Essentials only", "panels": [ { "kind": "cpu", "title": "PROCESSOR" }, { "kind": "mem", "title": "MEMORY" }, { "kind": "procs", "title": "PROCESSES", "rows": 10 } ]}Acestea sunt fișierele reale, din folderul real. Deschide unul, modifică o linie, salvează-l, iar fereastra se redesenează în timp ce rulează.
Fiecare setare este un fișier
Fără bază de date, fără cont, fără stare ascunsă. ~/.config/vobuda ține JSON lizibil, urmărit cât rulează programul: salvezi fișierul și fereastra se redesenează. Teme, aspecte, skin-uri de monitor, butoane de dock, descrieri de agenți, scurtături, proiecte. Dosarul tău de setări poate fi un depozit git și se salvează ca o singură arhivă și se restaurează pe alt Mac.
Cinci căi către o singură acțiune
Un buton, o tastă, bara de meniu macOS, Cmd+K și linia de comandă numesc toate aceeași acțiune dintr-un singur dicționar. Nu cinci implementări, ci una singură. De aceea un agent poate reorganiza fereastra ta cu vobuda do block.split-down, iar tu poți citi exact ce a făcut, și de aceea testele de interfață conduc întregul program prin propria sa linie de comandă.
Agentul se descrie singur
Sesiunile vin din fișierele proprii ale agentului. Modelele vin din propria lui instalare sau, în cazul lui Codex, din propriul selector. Efortul vine de la modelul în uz. Modul de permisiuni al lui Claude Code este citit de pe ecranul lui și schimbat apăsând propria tastă. Nimic de aici nu este lista noastră a modelelor altcuiva, pentru că lista aceea se învechește în ziua în care apare un model nou.
Vibe coding, cu comenzile chiar sub mână
Dacă îți petreci ziua dând sarcini unui agent și citind ce primești înapoi, asta este partea care se schimbă.
-
Comenzile slash ale lui Claude Code, ca meniu
Comenzile lui încorporate, printre care /compact, /clear, /model, /effort, /cost, /context, /resume, /rewind, /memory, /agents, /mcp și /status, fiecare listată cu ce face, în limba ta. Un agent își desenează propriile meniuri cu tastele săgeți, acolo unde un mouse nu poate ajunge deloc. Acestea sunt liste derulante obișnuite, desenate de noi, peste agentul care rulează.
-
Fiecare skill pe care îl are efectiv acest folder
Grupate după sursă și numărate: ale tale, ale echipei tale, orice a adus un plugin. Șaizeci de skill-uri din șase surse înseamnă o listă prin care poți răsfoi, nu un nume pe care trebuie să-l ții minte. Skill-urile Claude Code provin din ~/.claude/skills și din folderul corespunzător din interiorul proiectului.
-
Sesiuni trecute, după prima lor linie
Citite din propriile fișiere ale agentului, cu ora la care a rulat fiecare. Nou pornește una nouă, Continuă reia ultima, iar oricare dintre cele mai vechi se deschide după prima ei propoziție, exact așa cum îți amintești de fapt o conversație.
-
Modelele pe care le poate folosi contul tău
Opus cu contextul de un milion de tokeni, modelele pe care Claude Code a aflat ultima dată că le poate folosi contul tău, apoi Sonnet și Haiku, fiecare cu nivelurile de efort pe care le suportă. Ambele butoane poartă valoarea, nu cuvântul model, pentru că este citită din linia de stare a agentului, iar o presupunere de-a noastră ar deveni depășită de îndată ce l-ai schimba în interiorul agentului.
-
Ce poate face fără să întrebe
Modurile lui Claude Code: decide singur, acceptă modificările, întreabă înainte de fiecare pas, doar planifică. Citite de pe propriul ecran și schimbate apăsând propria tastă de câte ori e nevoie, în loc să fie o setare de-a noastră care ar putea să nu concorde pe tăcute cu realitatea.
Tot ce poate face, într-o singură listă
Cu atâtea acțiuni, cea mai mare parte a unui program este în practică ascunsă. Cmd+K este calea care răspunde la „ce poate face” în loc de „fă asta”.
-
Învață tastele în loc să le înlocuiască
Fiecare linie își arată propria scurtătură. Cineva care apelează la listă de două ori pentru aceeași acțiune a învățat tasta până la a treia oară.
-
Nu este un al cincilea dicționar
Fiecare linie rulează o acțiune după nume, exact așa cum fac un buton, o tastă, bara de meniu și linia de comandă. O verificare confruntă tabelul afișat cu lista nucleului în ambele direcții: o acțiune care există dar nu este oferită acolo face compilarea să eșueze.
-
Același set conduce testele
Testele de interfață rulează întregul program prin acel dicționar, nu printr-un hook privat. De aceea linia de comandă poate fi de încredere, și de aceea un agent poate reorganiza fereastra ta, iar tu poți citi exact ce a făcut.
Aceleași nume funcționează chiar și fără fereastră
Fiecare acțiune are un nume, iar numele este întreaga interfață. O tastă, un buton, bara de meniu, lista de comenzi și linia de comandă ajung la același dicționar, astfel încât orice poți face manual poate fi scris.
-
Niciun port, nimic de configurat
Linia de comandă lasă un fișier mic în dosarul de setări, iar fereastra îl ridică. Nu există niciun port de deschis și nimic de configurat înainte să funcționeze prima comandă.
-
De aceea un agent o poate conduce
Claude Code rulând într-un bloc poate împărți fereastra ta, poate schimba tema, poate deschide un fișier alături de el și îți poate spune ce a făcut, folosind aceleași nume pe care le-ai fi tastat tu. Nu are nevoie de niciun hook privilegiat, pentru că nu există unul.
-
Și de ce fereastra poate răspunde la întrebări
Tastat în orice bloc vobuda,
vobuda stateafișează ca JSON ce este de fapt deschis: filele, blocurile din ele și ce rulează în fiecare, și tema. Un script care vrea să-ți pună la loc aranjarea de dimineață citește asta și o reia.
~/dev/vobuda❯vobuda state
{"tabs": [{ "title": "site", "blocks": [{ "agent": "claude", "cwd": "/Users/you/site" }] }], "theme": "tokyo-night", …}
~/dev/vobuda❯vobuda do block.split-down
# the same name the key presses and the menu bar item
~/dev/vobuda❯vobuda theme catppuccin-mocha
# the window redraws; the file it read is yours to edit
~/dev/vobuda❯vobuda where
/Users/you/.config/vobuda
~/dev/vobuda❯Ce se întâmplă cât timp nu privești
Cât timp ai fost plecat
De fiecare dată când un agent se oprește, se păstrează o linie: ce bloc, ce i s-a cerut, când a terminat, cât a durat. Grupate pe blocuri, cele mai noi primele, cu un semn pe margine pentru ce nu ai văzut încă. Cererea este citită de pe ecranul propriu al agentului și lăsată goală când nu poate fi citită, pentru că o presupunere într-un registru e mai rea decât un gol. Se păstrează cincizeci pe fereastră, așa că „cât am lipsit” include „cât am dormit”.
O limită de utilizare și un Mac care vrea să adoarmă
Când Claude Code se oprește la o limită de utilizare și nu a început să aștepte singur, bara oferă un buton care deschide meniul propriu al lui Claude Code pentru limită, unde a aștepta și a continua e alegerea ta. Vobuda nu trimite nimic de la sine. Separat, poți ține Mac-ul treaz pentru un timp ales de tine, de la o jumătate de oră la douăsprezece ore, din setări sau printr-o acțiune, iar o insignă din bara de file arată această reținere și te lasă s-o eliberezi.
Semnale pe care poți acționa
Un agent care a terminat, sau care așteaptă permisiunea, face să pulseze o insignă pe fila sa, redă un sunet ales de tine și afișează o notificare de sistem atunci când Vobuda nu este fereastra din prim-plan. Se șterge la prima ta acțiune în fereastră, un clic, o tastă sau un scroll, nu doar la trecerea cursorului peste insignă.
Trage o captură de ecran peste el
Tragi un fișier din Finder peste un bloc și calea lui este tastată acolo, între ghilimele și gata de rulat. Trage o captură de ecran sau orice imagine peste blocul în care rulează agentul, iar agentul primește imaginea, exact așa cum vor Claude Code și Codex să le fie predată una. Trage direct din miniatura din colțul ecranului; nu trebuie salvat nimic în prealabil.
Un monitor de sistem, în aceeași fereastră
Douăsprezece tipuri de panou, iar pe care dintre ele le vezi depinde de un fișier, nu de un ecran proiectat o dată de cineva.
-
Cifrele sunt sincere despre ele însele
O valoare pe care sistemul o estimează, nu o măsoară, este afișată cu o tildă, iar hardware-ul absent produce o valoare absentă, nu un zero. O mașină fără GPU dedicat nu primește un panou GPU care arată zero la sută.
-
Ambele adrese, fiecare cu propriul buton de copiere
Panoul numește mai întâi adresa pe care o vede internetul și dedesubt pe cea pe care o are această mașină în propria rețea. Întreabă doar cât panoul este pe ecran, cam o dată la zece minute, sau la treizeci de secunde cât nu se cunoaște încă nicio adresă, iar cererea nu poartă nimic despre mașină.
-
Aranjate prin tragere
Panourile monitorului, butoanele dock-ului și părțile barei agentului se ridică și se pun la locul lor cu același gest, iar un rând este apucat de mânerul din stânga, astfel încât o tragere nu fură niciodată un cuvânt pe care voiai să-l selectezi.
Ce părăsește mașina ta
Aproape nimic, iar fiecare dintre acestea merită numit clar, nu îngropat într-o politică.
| Ce | Unde ajunge |
|---|---|
| Vocea ta | Recunoscută pe mașină de propriul framework al sistemului, cu recunoaștere pe dispozitiv cerută explicit, nu doar preferată. O limbă care ar avea nevoie de rețea este refuzată, cu instrucțiuni pentru instalarea ei local. |
| Fișierele, setările și istoricul tău | Rămân pe mașină. Nu există cont și nici sincronizare de-a noastră. Singura copie care pleacă este cea a setărilor pe care un Mac o ține în iCloud Drive, activată implicit, prin Apple, cu un comutator pentru a o opri. |
| Erorile | Înregistrate acolo unde apar, curățate înainte de a fi scrise și trimise nicăieri până nu activezi tu trimiterea. Apoi cel mult o dată pe zi, către receptorul nostru, cu un număr aleatoriu pentru această mașină și niciodată cu numele ei. |
| O dată pe zi | Dacă vobuda are o versiune mai nouă, de la vobuda.com sau GitHub; dacă au Claude Code și Codex, de la npm; și catalogul de pluginuri. |
| Panoul de adrese | Cât timp este pe ecran, o cerere la aproximativ zece minute, care întreabă ce adresă vede internetul. |
Ultimele două nu poartă nimic despre tine sau despre mașină. O cerere în plus, făcută pe un Mac cu Claude Code la fiecare cinci minute cât o bară de agent este pe ecran, cere de la Anthropic limitele contului tău, cu autentificarea pe care Claude Code o ține în Keychain-ul tău; token-ul ajunge doar la Anthropic. Nu există analitice și nici raport de utilizare, nu ca o setare pe care o poți opri, ci ca un cod care nu există. Pagina de confidențialitate listează fiecare cerere.
Un terminal pentru Mac care păstrează fiecare setare într-un fișier
Temele integrate trăiesc în interiorul binarului, iar folderul de setări le suprascrie, astfel încât o actualizare aduce culori noi fără să suprascrie nimic din ce ai editat. Sunt incluse douăzeci și cinci de palete pentru terminal, dintre care două construite pentru deficiențe de vedere a culorilor și verificate printr-un test care simulează trei forme ale acestora înainte de lansare. Selectorul de teme indică contrastul temei alese și cât de distincte sunt culorile ei pentru un cititor daltonist, pentru că o temă care nu poate fi citită nu este o temă.
Douăzeci și nouă de aspecte de fereastră hotărăsc forma ferestrei, nu culorile ei: colțuri, umbre, culori de panou, transparență și dacă dock-ul este desenat deloc. Fă-ți unul al tău cu un buton, pornind de la aspectul în uz, și devine un fișier în dosarul tău de aspecte ca oricare altul. Tot ce pictează un aspect, următorul dă înapoi, pentru că o culoare pe care nu o poți lua e o culoare pe care nimeni n-ar trebui s-o poată pune.
Nimic nu cere o repornire. Niciodată. Folderul de setări este urmărit, iar acum asta include și cele două lucruri deținute de nucleu, bara de meniu macOS și tasta globală a ferestrei tip drop-down. O verificare citește fiecare indiciu din ecranul de setări și face compilarea să eșueze la cuvântul repornire.
Un fișier se deschide lângă shell
O cale apare în output, două linii trebuie schimbate, iar până acum asta însemna să pleci într-un editor și să te întorci cu contextul shell-ului pierdut.
-
Salvarea este intenționată
Nimic nu se scrie până la Cmd+S. Un editor care scrie pe măsură ce tastezi este un lucru bun într-o aplicație de notițe și unul rău lângă un shell care rulează.
-
Refuzurile contează la fel de mult ca scrierea
Un fișier schimbat pe disc de la deschidere nu este suprascris. Un fișier binar nu este afișat ca text stricat. Un folder nu se deschide deloc, iar închiderea unui fișier editat întreabă întotdeauna.
-
Găsirea unui fișier
Căutare după nume, sub folderul în care te afli, iar fiecare rezultat arată în ce două foldere se află, pentru că numai numele nu poate deosebi două fișiere index.ts. Sare peste node_modules, .git și altele asemenea, și nu face nimic sub două litere.
Culoare pe care chiar o poți citi
Douăzeci și cinci de palete, douăzeci și nouă de aspecte de fereastră și un selector care îți spune adevărul despre amândouă.
-
Două palete construite pentru deficiențe de vedere a culorilor
Verificate printr-un test care simulează trei forme ale acesteia înainte de lansare. O temă care nu poate fi citită nu este o temă.
-
Un look pe care ți-l creezi singur
Pornești de la orice look este folosit în acel moment, îi editezi culorile chiar în secțiunea respectivă, iar el devine un fișier în folderul tău de look-uri, ca oricare altul. Tot ce pictează un look, următorul look îl restituie.
-
Nimic nu cere o repornire
Niciodată. Folderul de setări este urmărit, inclusiv bara de meniu macOS și tasta globală a ferestrei drop-down, deținute de nucleu. O verificare citește fiecare indiciu din ecranul de setări și face compilarea să eșueze la cuvântul repornire.
Și tot restul pe care o fereastră trebuie să-l țină
Un bloc este un bloc. Odată ce fereastra știe să țină unul, le poate ține pe toate. Ce este prea mare ca să aparțină tuturor vine ca plugin din catalogul propriu al lui vobuda, instalat și scos întreg dintr-o singură apăsare: Design, ca să arăți spre o pagină vie și să spui ce să se schimbe, și Director, un manager care ține o ședință, angajează agenții de care are nevoie o muncă și îți predă rezultatul.
Un fișier deschis lângă shell
Colorare pentru 227 de tipuri de fișiere, preluată din tema proprie a terminalului, astfel încât un fișier deschis pare că își are locul lângă shell-ul care l-a numit. Căutare în tot proiectul, un fișier deschis tastând o parte din numele lui, mai multe cursoare. Nimic nu se scrie până la Cmd+S, un fișier schimbat pe disc sub tine nu este suprascris, iar un fișier binar este refuzat, nu afișat ca zgomot.
Tot ce poate face, într-o singură listă
Cmd+K deschide fiecare acțiune ca o listă în care poți tasta. Literele se potrivesc în ordine, așa că „spld” găsește „Split down”, iar fiecare linie își arată propria scurtătură, ceea ce e locul în care se învață tastele. O verificare compară lista aceea cu dicționarul nucleului în ambele sensuri: o acțiune care există și nu este oferită acolo face să eșueze build-ul.
O fereastră tip quake
Setează o tastă globală și terminalul coboară din partea de sus a ecranului; aceeași tastă îl ascunde și dă focusul înapoi acolo de unde l-ai chemat. Nicio tastă nu este setată până nu alegi una.
O pagină web ca bloc
O pagină se deschide în aranjament ca oricare altceva, cu propria bară de adrese, semne de carte și pagină de start, și revine odată cu sesiunea. Unde se deschide browserul unui agent rămâne decizia ta.
Citește răspunsul cu voce tare
Pe un Mac, Cmd+Shift+R citește cu voce tare ultimul răspuns al agentului cu vocile proprii ale sistemului. Ce se citește este răspunsul, nu ecranul: elementele de interfață, indicatorul de progres și bara de indicii sunt sărite, o cale devine numele fișierului, iar citirea se oprește la comanda care a produs răspunsul.
Proiecte
Un proiect este o fereastră cu propriile file, propriul dosar, propria temă și propriul dock, păstrat ca fișier în dosarul workspaces și deschis din setări, din meniu sau din linia de comandă.
Pe scurt
- Platformă
- macOS 10.15 sau mai nou, câte un pachet pentru Apple silicon și pentru Intel, iar linia de instalare îl alege pe cel potrivit; Linux ca .deb sau AppImage pentru Intel/AMD și ARM
- Preț
- Gratuit, atât pentru uz personal, cât și comercial
- Cont
- Niciunul
- Construit pe
- Rust, Tauri 2, React 19, xterm.js, desenat ca text implicit, cu randare pe GPU ca opțiune
- Setări
- JSON lizibil în ~/.config/vobuda, reîncărcat la cald, în zece secțiuni cu o căutare peste fiecare setare
- Interfață
- 40 de limbi, inclusiv de la dreapta la stânga, fiecare cu propriul ghid
- Teme
- 25 de palete de terminal, 29 de aspecte de fereastră, skin-uri de monitor ale tale
- Instalare
- Pe Mac, o linie, fără parolă pe un Mac nou; pe Linux, un .deb sau un AppImage
- Semnătură
- Apple Developer ID, notarizat și cu staple
- Sursă
- Nepublicată. Vezi licența
Întrebări pe care oamenii le pun înainte să îl instaleze
Vobuda este gratuit?
Da, atât pentru uz comercial, cât și personal. Nu există perioadă de probă, niciun nivel plătit și niciun cont de creat. Ce nu permite licența este transmiterea mai departe a programului: distribuirea unei copii, vânzarea lui, oferirea ca serviciu sau dezasamblarea lui.
Vobuda este open source?
Nu. Este gratuit, dar cu sursă închisă: ce se distribuie este build-ul, iar sursa nu este publicată. Repository-ul public conține README-ul, changelog-ul, licența și figurile de pe această pagină.
macOS mă va avertiza când îl deschid?
Nu. Build-ul este semnat cu un Apple Developer ID și notarizat, iar programul de instalare are staple, așa că un Mac care nu l-a mai văzut îl deschide fără niciun avertisment. Versiunile anterioare erau semnate cu propriul nostru certificat și avertizau; asta s-a încheiat la versiunea 0.1.1.
Funcționează pe Mac-uri cu Intel?
Da. Există un pachet pentru Apple silicon și unul pentru Intel, linia de instalare îl alege singură pe cel potrivit, iar cerința minimă este macOS 10.15.
Am nevoie de Claude Code sau Codex ca să îl folosesc?
Nu. Este mai întâi un terminal: după două întrebări scurte la prima pornire, se deschide cu un bloc shell și nimic altceva. Bara agentului apare când un agent rulează într-un bloc și niciodată înainte.
Ce terminal funcționează cel mai bine cu Claude Code?
Întrebarea reală este ce face un terminal cu starea unui agent. Vobuda citește propriile sesiuni, skill-uri, modele, niveluri de efort și modul de permisiuni ale Claude Code și le pune pe o bară deasupra blocului, astfel încât nimic din toate acestea nu trebuie tastat sau ținut minte. Nimic nu este trecut printr-un proxy și nimic nu este reimplementat: dedesubt este adevăratul Claude Code, cu skill-urile tale, memoria ta și permisiunile tale.
Există o versiune pentru Linux sau Windows?
Linux, da. Pagina de descărcare are un .deb și un AppImage pentru mașini Intel/AMD și ARM, pentru Ubuntu 22.04+, Debian 12+, Fedora 36+ și openSUSE Leap 15.6+. Dictarea și citirea cu voce tare există doar pe macOS. Nu există versiune pentru Windows și nicio dată de dat pentru ea.
Ce trimite prin rețea?
O dată pe zi întreabă dacă vobuda, Claude Code și Codex au versiuni mai noi și aduce catalogul de pluginuri. Cât panoul de adrese este pe ecran, întreabă ce adresă vede internetul. Pe un Mac cu Claude Code, cât o bară de agent este pe ecran, cere de la Anthropic limitele contului tău la fiecare cinci minute cu autentificarea proprie a lui Claude Code. Rapoartele de defecte pleacă doar dacă le activezi. Nu există analitice și nici raport de utilizare, iar pagina de confidențialitate listează fiecare cerere.
O singură linie îl instalează, și tot ea îl actualizează
Fără cont, fără autentificare, nimic de configurat înainte să funcționeze. Sau ia pachetul semnat și dă dublu-clic pe el.
curl -fsSL https://vobuda.com/install.sh | sh