Claude Code, cu bară de control în loc de scrollback
Claude Code real, cu skillurile tale, memoria ta și permisiunile tale, rulând într-un bloc al ferestrei. Deasupra lui, tot ce știe despre el însuși, desenat ca meniuri pe care le poți folosi cu mouse-ul.
De ce o aplicație desktop Claude Code e ideea greșită și ce trebuie construit în loc
La fiecare câteva săptămâni cineva începe o aplicație desktop pentru Claude Code: o fereastră de chat cu propriul client, propriul depozit de sesiuni și propria listă de modele. Funcționează o lună. Apoi Anthropic lansează un model nou, schimbă un flag, mută locul unde sunt păstrate sesiunile, iar aplicația greșește cu încredere în privința unui program aflat chiar acolo, pe același disc.
Vobuda o ia pe celălalt drum: nu reimplementează agentul, ci se atașează la el. Sub bară rulează binarul real claude pe care l-ai instalat, cu skill-urile tale, memoria ta, serverele tale MCP și permisiunile tale. Nimic nu trece printr-un proxy. Nimic nu este reimplementat. Ce adăugăm noi este partea pe care un terminal nu o poate face: citirea stării agentului din propriile lui fișiere și de pe ecran și punerea ei acolo unde ajunge un mouse.
Aceasta este diferența dintre o interfață Claude Code care se învechește și una care nu poate. Un model care apare mâine apare în meniu de îndată ce Claude Code a fost înștiințat despre el, și nimic de aici nu trebuie schimbat.
Tot ce e pe bară vine de la agentul de sub ea
-
Comenzile slash din Claude Code, ca meniuri
Comenzile lui încorporate, printre care /compact, /clear, /model, /effort, /cost, /context, /resume, /rewind, /memory, /agents, /mcp și /status, fiecare listată cu ce face, în limba ta. Un agent își desenează propriile meniuri cu tastele săgeți, acolo unde un mouse nu poate ajunge deloc.
-
Skill-urile Claude Code, grupate și numărate
Fiecare skill pe care folderul acesta îl are cu adevărat, grupat după sursă: al tău din ~/.claude/skills, al proiectului din folderul corespunzător din el, al echipei tale, ce a adus un plugin. Șaizeci de skill-uri din șase surse e o listă prin care poți răsfoi, nu un nume pe care trebuie să ți-l amintești.
-
Sesiunile, după prima lor linie
Citite din ~/.claude/projects, cu momentul în care a rulat fiecare. Nou pornește una nouă, Continuă trimite propriul --continue al lui Claude Code, iar una mai veche se deschide cu --resume și id-ul ei. Alegi o conversație după prima ei propoziție, care e felul în care oricine își amintește cu adevărat una.
-
Modelul și effortul de lângă el
Lista de modele a lui Claude Code iese din propriul lui fișier, care este sursa de încredere, confruntată cu limitele pe care le numește contul tău: Opus cu contextul de un milion de tokeni primul, Sonnet și Haiku la urmă. Butonul poartă valoarea, nu cuvântul model: Opus 5.5 cu efort ridicat, citit din linia de stare a agentului. Iar înainte ca ecranul să fi spus ceva, butonul arată cu ce spune settings.json al lui Claude Code că va porni.
-
Modul plan și celelalte moduri de acces
Modurile lui Claude Code: decide singur, acceptă modificările, întreabă înainte de fiecare pas, doar planifică. Citite de pe propriul ecran și schimbate apăsând propria tastă de câte ori e nevoie, în loc de o setare de-a noastră care ar putea să nu concorde pe tăcute cu ce face agentul în realitate.
Trei agenți și să știi care așteaptă
O insignă spune că s-a întâmplat ceva. Nu spune ce anume, iar până te uiți ecranul a derulat deja mai departe.
Cât timp ai lipsit
De fiecare dată când un agent trece din lucru în așteptare, fereastra păstrează o linie: care bloc, care agent, ce i s-a cerut, când s-a oprit, cât a durat. Panoul de agenți le arată grupate pe blocuri, cele mai noi primele, cu un accent pe marginea stângă a celor pe care nu le-ai văzut încă. Apăsând pe o linie ajungi la acel bloc.
Un gol, nu o presupunere
Cererea e citită direct de pe ecranul agentului, după forma liniei lui de input, niciodată după un cuvânt din ea, pentru că interfața unui agent se schimbă la fiecare lansare. Când nu poate fi citită, linia păstrează ora și durata și lasă cererea goală. Un episod sub cinci secunde fără nimic cerut nu e păstrat: e agentul gândindu-se la o tastă, iar înregistrarea acestora îngroapă cele trei linii care contează.
Când sosește limita de utilizare
Claude Code poate aștepta singur să treacă o limită de utilizare și continuă când aceasta revine. Când nu a pornit acea așteptare, bara arată un buton care deschide meniul propriu al lui Claude Code pentru limită, iar alegerea este a ta. Vobuda nu trimite nimic de la sine. Dacă munca trebuie să continue cât ești plecat, ține Mac-ul treaz pentru un timp ales de tine, de la o jumătate de oră la douăsprezece ore, în Setări, Agenți.
Semnale care se șterg când acționezi
O insignă pulsează pe tab, un sunet ales de tine se redă, iar o notificare de sistem sosește când vobuda nu e fereastra din față. Tăcut când e: o notificare pentru ceva deja pe ecran e ceea ce învață oamenii să oprească notificările. Se șterge la prima ta acțiune în fereastră, un clic, o tastă sau un scroll.
Vibe coding fără să pierzi firul
Felul în care oamenii lucrează de fapt acum cu un agent e o buclă: descrii, urmărești, corectezi, descrii din nou, și rulezi trei astfel de bucle simultan pe trei proiecte. Bucla e în regulă. Ce se strică e evidența din jurul ei.
Pierzi pe ce model rulează fiecare bloc, pentru că ai schimbat unul acum o oră din interiorul agentului, iar fereastra nu a aflat niciodată. Pierzi care dintre cei trei așteaptă permisiune, pentru că toate cele trei insigne arată la fel. Pierzi sesiunea în care erai ieri, pentru că a o găsi înseamnă să-ți amintești un nume, nu o propoziție. Și pierzi captura de ecran pe care voiai să i-o dai, pentru că salvarea unui fișier și scrierea căii lui înseamnă patru pași în mijlocul unui gând.
Fiecare dintre acestea e o bucată de stare pe care agentul o știe deja, iar terminalul a aruncat-o deja. Citirea ei înapoi și desenarea ei e toată funcționalitatea. Trage captura de ecran direct din miniatura din colțul ecranului pe blocul unde rulează agentul, iar agentul primește imaginea: aceeași cale pe care o ia un fișier, exact felul în care Claude Code vrea să i se dea una.
Ce se citește și de unde
Nimic din această listă nu este o valoare pe care o stocăm, în afară de descrierile comenzilor slash. Fiecare este cerută în momentul în care este afișată.
| Pe bară | Citit din |
|---|---|
| Sesiuni trecute | ~/.claude/projects, cu prima linie și ora fiecărei sesiuni |
| Skill-uri | ~/.claude/skills și folderul corespunzător din proiect, grupate după sursă |
| Comenzi slash | Comenzile încorporate ale lui Claude Code, fiecare descrisă de noi în limba ta |
| Lista de modele | Propriul fișier al lui Claude Code, scris după ce îi spune serverul lui, și limitele contului tău |
| Niveluri de efort | Modelul folosit |
| Model și efort curent | Linia de stare a agentului, cu settings.json ca răspuns înainte ca ecranul să vorbească |
| Mod de permisiuni | Propriul ecran al lui Claude Code, schimbat apăsând propria tastă |
| Continue | Propriul flag declarat de agent: --continue pentru Claude Code, resume --last pentru Codex |
Un agent e o descriere JSON în agents.json, recunoscut după cum arată procesul lui, deci adăugarea unuia nu necesită cod. Un agent care nu declară niciun flag de continue nu primește butonul.
Această parte a fost mai întâi un defect. Fereastra livra o singură listă de modele și un singur flag de continuare, scrise când exista un singur agent și rămase globale când au fost trei, așa că deschiderea unui bloc Codex oferea Opus, Sonnet și Haiku, iar apăsarea pe continuare trimitea codex --continue, la care Codex răspunde cu o eroare de utilizare. Acum tot ce este citit dintr-un program aparține acelui program și se cere doar prin el. Lista de modele a lui Codex nu mai este deloc a noastră: meniul deschide selectorul propriu al lui Codex, citește rândurile pe care le arată și apasă pe cel ales de tine, cu nivelurile proprii fiecărui model.
Claude Code în vobuda, în detaliu
E un GUI pentru Claude Code sau un wrapper?
Niciuna dintre variante. Claude Code real rulează într-un bloc de terminal, iar vobuda desenează o bară de control deasupra lui din ce spune acea instalare despre ea însăși. Skill-urile, memoria, serverele MCP și permisiunile tale sunt cele pe care le ai deja. Nu există niciun client de-al nostru între tine și agent.
Cum văd sesiunile trecute din Claude Code?
Meniul de sesiuni de pe bară le listează după prima linie și oră, citite din ~/.claude/projects. Deschiderea uneia rulează propriul --resume al Claude Code cu id-ul acelei sesiuni. Continue rulează propriul --continue.
Pot schimba modelul Claude Code fără să scriu comenzi?
Da. Butonul de model poartă modelul în uz și deschide modelele pe care propriul fișier al lui Claude Code spune că le poate folosi contul tău, cu Opus și contextul lui de un milion de tokeni primul, apoi Sonnet și Haiku. Butonul de efort de alături poartă nivelul și oferă ce suportă modelul în uz. Amândouă continuă să citească linia de stare a agentului, așa că schimbarea modelului în interiorul agentului actualizează butoanele în loc să le lase să mintă.
Arată skillurile din Claude Code?
Listează fiecare skill pe care folderul îl are cu adevărat, grupat după sursă și numărat, ca să poți răsfoi prin ele în loc să-ți amintești un nume. Citește folderele; nu instalează, nu publică și nu găzduiește nimic.
Pot rula Claude Code și Codex în același timp?
Da, în două blocuri ale aceleiași ferestre sau în două tab-uri, fiecare cu propria bară care citește propriul agent. Vezi cum diferă cele două în practică pe pagina de comparație.
Ce se întâmplă cu modelele locale?
Un model local prin Ollama e o intrare în agents.json și nu necesită cod, ceea ce e exact scopul pentru care un agent e o descriere JSON.
vobuda îmi vede conversațiile?
Citește fișierele proprii ale agentului de pe discul tău ca să deseneze meniurile, iar conversațiile tale nu trec pe la noi. Singura cerere pe care o face despre contul tău Claude este cea pentru limitele de utilizare: la fiecare cinci minute cât o bară este pe ecran, întreabă Anthropic cu autentificarea pe care Claude Code o ține în Keychain-ul tău, iar token-ul ajunge doar la Anthropic. Nu există cont la noi și niciun server de-al nostru la mijloc.
Pune o bară pe agentul pe care îl rulezi deja
Gratuit, fără cont, iar agentul de dedesubt e cel pe care l-ai instalat tu.
curl -fsSL https://vobuda.com/install.sh | sh